Paraclisul Parohiei „Sfânta Parascheva” din Piatra Neamț a fost sfințit de IPS Mitropolit Teofan

Arhiepiscopia Iașilor Mai 16, 2021   Autor: Flavius Popa

Credincioșii pietreni din cartierul Dărmănești au luat parte în această dimineață la slujba de sfințire a Paraclisului „Sfinții Martiri Brâncoveni” din cadrul Parohiei nemțene „Sf. Cuv. Parascheva de la Iași”. Târnosirea sfântului locaș aflat la demisolul bisericii a fost oficiată de IPS Părinte Teofan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Conform rânduielilor liturgice, după binecuvântarea zidurilor exterioare cu apă sfințită, ierarhul a uns cu Sfântul Mir și a pecetluit Sfânta Masă. În continuare, Părintele Mitropolit a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium amenajat în curtea parohiei.

Din sobor au mai făcut parte părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, părintele arhim. Petroniu Marin, starețul Mănăstirii Pângărați și exarh al județului Neamț, părintele Andrei Atudori, consilierul Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Iașilor, părintele prof. univ. dr. Gheoghe Popa, directorul Școlii Doctorale din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, părintele Valentin Tofan, protopop de Piatra Neamț, părintele Dan Ovidiu Cojan, profesor la Seminarul Teologic „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Piatra Neamț, părintele Vasile Păvăleanu, profesor la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, părintele Alecu Amarinei, Parohul Bisericii „Sfânta Parascheva”, dar și clerici din orașul aflat la poalele Pietricicăi.

În cadrul predicii sale, Părintele Mitropolit Teofan le-a vorbit celor prezenți despre femeile mironosițe, ca vestitoare ale Învierii Domnului: „În cuvintele rostite astăzi la Sfânta Liturghie vedem chipuri binecuvântate de bărbați și de femei, care au participat la Învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Se amintește de Sfinții Apostoli, care stăruiau în rugăciune și în predicarea Evangheliei. Vedem alegerea celor șapte diaconi, rânduiți atunci de Biserica, cu prezență până în ziua de astăzi, în mod special pentru sfintele slujbe, dar mai ales pentru slujirea celor aflați în nevoie. Îl întâlnim în Sfânta Evanghelie pe Sfântul Iosif din Arimateea, drept, temător de Dumnezeu, descris de Evanghelie ca așteptând și el Împărăția lui Dumnezeu. Pe lângă sfinții amintiți, o vedem pe Maica Domnului, prima care a primit vestea Învierii Domnului Hristos, după mărturia Sfântului Grigore Palama. Le observăm pe femeile purtătoare de mir, cele care au fost la picioarele Crucii, care nu l-au părăsit pe Domnul Hristos în momentul răstignirii Sale, ci au fost răsplătite de Dumnezeu datorită râvnei și dorului lor după Hristos, să fie împreună cu Maica Domnului, părtașe la marea taină a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos din morți. În cuvintele din Sfânta Scriptură vedem așadar un grup sfânt de bărbați și un grup sfânt de femei, împreună formând de atunci și până astăzi, imaginea, chipul, icoana poporului lui Dumnezeu, Creștini și creștine, mergând în această lume în alai binecuvântat, cu pruncii lor, căutând să dobândească mântuirea ca pregustare și ca deplinătatea în veșnicia iubirii Preasfintei Treimi. Vedem așadar, până astăzi, această adunare de bărbați și de femei în jurul Sfintei Biserici, ca atunci în jurul Sfântului Mormânt plin de înviere”.

În timpul chinonicului, părintele protopop Valentin Tofan a dat citire hrisovului de sfințire al Paraclisului „Sfinții Martiri Brâncoveni”. Un exemplar din acest document se află în piciorul Sfintei Mese din Sfântul Altar.

Răsplată pentru ostenitorii Parohiei „Sf. Parascheva”

La sfârșit, pentru merite deosebite, părintele paroh Alecu Amarinei și părintele Ovidiu-Constantin Munteanu, slujitor al bisericii, au primit distincția mitropolitană „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru clerici, iar doamna Doina Păduraru a primit „Crucea Moldavă” pentru mireni, cea mai mare distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Totodată, ctitorii și binefăcătorii comunității parohiale au fost răsplătiți de IPS Teofan cu distincții de vrednicie. După cuvântările de la finalul Sfintei Liturghii, clericii au săvârșit o slujbă de pomenire la mormântul părintelui Dragoș Munteanu, care a trecut la cele veșnice în anul 2010, în urma unui accident.

Construcţia locașului de cult din cartierul Dărmăneşti s-a realizat între anii 1991-1996, pe un teren acordat de autoritățile locale. Lucrările de pictură au început în anul 2002, fiind realizate de pictorul Marcel Codrescu din București, iar sfințirea locașului a avut loc la începutul lunii octombrie, în anul 2008. Târnosirea bisericii a fost oficiată de IPS Părinte Teofan, dimpreună cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Parohia numără aproximativ 1800 de familii.

La Piatra Neamț s-a ridicat o troiță în memoria deținuților din închisorile comuniste

În această după amiază, Părintele Mitropolit a binecuvântat un monument de piatră dedicat celor care au fost închiși și au suferit în temnițele comuniste. Troița a fost realizată de domnul Ioan Lozan din raionul Soroca, Republica Moldova, cu sprijinul financiar al clericilor din Piatra Neamț, cu susținerea Primăriei Piatra Neamț și în consultanță cu reprezentanții Complexului Muzeal Național Neamț. Crucea de piatră - așezată în centrul orașului, în zona Parcului Tineretului - reprezintă un omagiu pentru cei care au pătimit în timpul regimului. La final, clericii au oficiat slujba parastasului pentru eroii țării și pentru cei care au trecut la Domnul în timpul detenției comuniste. 

În noaptea de 14 spre 15 mai 1948, peste 10.000 de tineri au fost arestați, anchetați și condamnați de autoritățile comuniste. Statul român, prin Legea 127/2017, a hotărât ca ziua de 14 mai să devină Ziua națională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste. Propunerea legislativă a fost depusă în Parlament la 16 martie 2016, adoptată de Senat, ca primă Cameră sesizată, la 1 noiembrie 2016, şi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, la 16 mai 2017, acum 4 ani. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, la 30 mai 2017, decretul de promulgare a Legii.

În această seară, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a oficiat slujba Vecerniei la Parohia „Sfântul Nicolae” Conțești din comuna Girov, județul Neamț.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri